De multe ori uităm să privim în jurul nostru, la lucrurile mărunte, la oamenii simpli, la săracii străzii, la copii din orfelinate. Considerăm că nu avem cu ce să-i ajutăm, dacă abia ne ducem noi traiul de pe o zi pe alta. Căutăm să muncim cât mai mult pentru că, spunem noi, avem nevoie de mai mult. Nu ne ajung538296_319278888149085_700780647_n hainele din garderobă le vrem pe cele aflate în tendințe. Ne ducem copii la zeci de cursuri pentru a învăța cât mai multe. Și aș putea continua. Dar oare acele lucruri mărunte, acei oameni cu haine murdare care cerșesc la colț de stradă, la acele suflete părăsite din casele de copii nu am putea să ne întoarcem privirea? Puțin cu puțin se poate face mult. Și nu de puține ori am urmărit diferite campanii umanitare la finalul cărora oamenii au primit o a doua șansă. De o viață mai bună ar trebui să se bucure și cei 32 de copii din Glodeanu Sărat, județul Buzău. De aici, vă scriu și eu. Din Buzău. Și tocmai pentru că îi cunosc  pe acești micuți și pentru că, datorită profesiei pe care o am (cea de jurnalist la un post local de televiziune) am întâlnit zeci de cazuri similare. Cu micuți sau bătrâni sau chiar familii întregi aflate în suferințp pentru că destinul a fost prea dur cu ei. Însă, de această dată mă opresc la micuții din Glodeanu Sărat, și trebuie să recunosc că a fost primul gând care mi-a venit atunci când am citit despre provocarea lansată de Vegeta care se află în cătarea bloggerului oficial Vegeta. 

De ce ? Pentru că cel care va fi declarat ambasadorul Vegeta va putea coordona o campanie de suflet alături de voluntari –  o masă delicioasă pentru copii unui centru de plasament. Păi și ce poate fi mai 546348_337491279632006_1583433423_nfrumos decât să pot oferi, cu sprijinul Vegeta, o bucurie celor 32 de copii care învățau ce este foamea în vreme ce alți copii de vârsta lor plângeau că mami sau tati nu a vrut să le cumpere o nouă tabletă după ce au stricat-o pe prima. Copiii din Glodeanu Sărat, o comunitate de altfel foarte săracă, trăiesc în condiții foarte dure, iar pentru a nu muri de foame i-a luat în grija lui părintele comunei Marian Tudor. Cel mai dificil pentru ei este să asiguri hrana pentru atâtea guri. De multe ori, nu există cele trei mese cu două gustări așa cum recomandă nutriționiștii copiilor oamenilor avuți. Pentru ei este bine și dacă au o bucată de pâine și ceva cald la fiecare masă. De unde alimentație echilibrată sau alt răsfăț. Cel mai mult i-ar ajuta o cantină, însă chiar dacă ar exista un spațiu unde s-ar putea amenaja nu sunt bani pentru renovarea clădirii 580589_466225166758616_1146473466_ndărăpănate. E mult de spus despre acești micuți. Fiecare are povestea lui. Una mai tristă ca cealaltă. Și totuși când ajungi acolo, ei au puterea să-ți zâmbească, iar bucuria pe care o emană atunci când primesc ceva nu se compară cu niciun mulțumesc primit din partea oricărui cunoscut căruia i-ai oferit un cadou de ziua lui. Așadar, e simplu de înțeles de i-am ales pentru a le oferi, cu ajutorul Vegeta, această bucurie. Nu știu exact, care va fi centrul de plasament ales pentru a pregăti această masă, însă dacă aș fi ambasadorul Vegeta aici aș merge fără nicio ezitare. Și sunt convinsă că produsele Vegeta vor da preparatelor noastre acel gust ”ca la mama acasă” gust pe care acești micuți au ocazia atât de rar să îl simtă. Personal, o asemenea experiență ar reprezenta o încărcare pozitivă pe care aș purta-o în suflet o viață. Un pas MARE făcut în dorința mea de a face mult bine. Sunt mămică și deși până acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, am putut să îi ofer micuței mele tot ce și-a dorit mă simt fericită pentru că am putut face la rândul meu și alți micuți bucuroși oferindu-le din hăinuțele, jucăriile fetiței mele pe care am învățat-o să împartă.

Să fiu blogger oficial Vegeta ar fi de asemenea o încununare a muncii mele. Pentru că, tot ce înseamnă promovare, imagine reprezentă o pasiune pentru mine. Fac acest lucru în fiecare zi pentru producătorii care au avut încredere în cunoștințele mele așa că să fac acest lucru și ca blogger oficial Vegeta ar însemna încă un punt forte pentru cariera mea și un punct care cu siguranță ar atârna pe cv-ul meu. În plus, să fiu în centrul atenției și omul numărul 1 al acestei campanii mi-ar aduce cu siguranță și notorietate și vizibilitate pentru blogul meu, pe care doresc să-l transform într-unul cunoscut pentru segmentul din care face parte.  Și nu în ultimul rând, aș avea o oportunitate pe care sincer nu aș vrea să o ratez  de a lucra cu oameni bine pregătiți și să învăț lucruri utile. De asta sunt convinsă, pentru că nu este ușor să ai un produs pe care să îl promovezi și mai ales să îl aduci tot timpul în față, mai ales în zilele noastre când concurența este acerbă, iar produsele de proastă calitate sunt la orice pas.

Vegeta este unul dintre cele mai cunoscute braduri de condimente. Sunt naturale și dau preparatelor culinare savoare care poate chiar și cea mai proastă rețetă într-o mâncare delicioasă. Îți mulțumesc Vegeta pentru șansa de a scrie acest articol care mi-a umplut inima de speranță și îți mulțumesc anticipat pentru șansa de a face mai mult bine decât aș putea să fac singură, fără ajutorul unei echipe dispusă la rândul ei să facă bine.

fii-blogger-oficial-vegeta-600x450