Mă copleşeşte. Privirea ta…mă străpunge, mă dezbracă şi mă face să tresar. Totul în jurul meu se opreşte doar când mă atingi cu…privirea. Ochii tăi ţintesc aprig şi trezesc în mine vise nebănuite. Văd în ei dorinţa nerostită şi pasiunea ce aşteaptă să fie împărtăşită. Când mă atingi cu privirea te recunosc. Eşti bărbatul care vrea, eşti amantul care nu spune nu, eşti visul ce caută să fie trăit.

Când încet mă apropii, mă fixezi…profund pătrunzi. Nu rezist. Cad pradă gândurilor murdare, visurilor neîmplinite, dorinţelor încă neatinse. Fug…căci privirea ta jucăuşă nu-mi dă pace. Mă răscoleşte. Mă cheamă tot mai aproape, mă îndeamnă să trăiesc fără să gândesc. Să spun da înainte de a clipi. Când mă atingi …cu pivirea mă pierd.

Nu mai ştiu de mine. Te văd doar pe tine. Eşti aici şi te pot atinge, dar nu ajung la tine. Mă priveşti pofticios dar te opreşti, rămâi pe loc şi mă agiţi. Mă transformi într-o pradă uşoară ce cade lovită de un glonţ. Mă priveşti şi aştepţi momentul care poate fi perfect pentru a-ţi stinge pofta, a-mi potoli setea care-mi aţâţă simţurile când mă atingi…cu privirea.

Pleci şi te întorci pentru a mă privi. Lung şi fără să eziţi…îmi spui atâtea deşi taci. Preferi aşa. Subtil. În timp, fără nicio grabă de parcă timpul al fi doar al nostru, iar noi am fi eterni. Plutind printre cei reali, ne mulţumim să ne atingem doar din priviri.

Ca prin minune, când mă atingi mă trezesc. Privesc în jurul meu şi eşti tot tu. La fel de impunător şi totuşi un rebel cu zâmbet de ştrengar care te dezvăluie în profunzimea ta…un suflet tandru, flămând după iubirea trăită prin atingeri reale, sărutări fierbinţi, pasiuni împlinite şi dorinţe împărtăşite.

Te retragi, rămâi în acelaşi loc şi laşi totul să curgă fără să opreşti timpul în loc, să trăieşti senzaţia trezită de fiecare dată când mă atingi…cu privirea.