primavara_286Râmnicu Sărat este un oraș micuț din județul Buzău. Aici fiecare se știe cu fiecare, iar veștile circulă la fel de repede ca vântul. În trecut, era un oraș puternic industrializat susținut de fabrici foarte cunoscute în toată țara. Astăzi, un oraș mort, cu fabrici închise, cu șomeri cu sutele. Femeile muncesc în confecțiile textile, bărbații prin puținele locuri care mai există, iar cei cu puțin mai multă energie fac naveta, zeci de kilometri, la Buzău sau Focșani unde și-au mai găsit câte ceva de lucru. Oboseala, stresul, alimentația dezechilibrată sunt la ordinea zilei. Oamenii sunt preocupați de grija zilei de mâine și mai puțin de o alimentație sănătoasă și mai ales mese regulate ceea ce le-ar conferi o sănătate de fier. Nici financiar nu-și permit, iar pentru ei orice reducere, promoție sau ofertă doi în unul este căutată cum era aurul în trecut prin pământ. 

Aici m-am născut și eu. Sunt o râmniceancă și sunt mândră de acest lucru. Și asta pentru că, aici oamenii sunt corecți sau cum se mai spune pe aici, ”sărac dar curat”. Am fost plecată aproape zece ani însă am revenit. Și cum era de așteptat, merg la serviciu tocmai la Buzău, deci aproximativ 70 de kilometri îi parcurg zilnic doar pe navetă: trezit de dimineață, mâncat pe fugă, grijă, stres. Toate acestea au avut și repercursiuni: analizele au arătat că mi-ar trebui o alimentație echilibrată și pentru a contribui la starea mea de bine, medicul mi-a recomandat și câteva suplimente, în special magneziu care poate face minuni în astfel de situații.11216039_838501876220763_1388456695_n

Și cu rețeta în mână am pornit către o farmacie. Într-un oraș așa micuț, și cu o economie așa precară, mă așteptam ca prețul medicamentelor să fie pe măsura salariilor însă mare mi-a fost uimirea când am intrat într-una  care face parte dintr-un lanț cunoscut de farmacii. Și cum am intrat așa am ieșit: doar cu rețeta. Mergând spre piață, la parterul unui blog, am descoperit farmacia semnalată Vivat. Fără să știu, la început ce înseamnă acest lucru, am intrat cu speranța că de data aceasta voi avea mai mult noroc și nu voi fi nevoită să dau toți bani din buzunar pe o banală rețetă. Și norocul mi-a surâs. Doamnele foarte bine pregătite, amabile, mi-au vorbit foarte frumos și imediat ce au văzut pe rețeta mea, alături de alte pastile, și vitamine mi-au vorbit de campaniile derulate de farmaciile Vivat – trusa de stare de bine. De exemplu în această perioadă, este în derulare campania de primăvară, iar cei care ajung în aceste farmacii își pot alege dintr-o gamă variată vitamine și multiminerale la prețuri reduse. Ceea ce este fantastic pentru râmniceni, deci inclusiv pentru mine. Nu am mai stat pe gânduri, mi-am cumpărat rețeta care a fost mult mai ieftină decât la o farmacie cunoscută.

Și dacă spuneam mai sus că aici veștile circulă cu viteza vântului sper ca și această veste bună să ajungă la urechile cât mai multor râmniceni: Dragilor, avem farmacii VIVAT în Râmnicu Sărat, vreo șase la număr. Ceea ce este uimitor. Așa înseamnă că poți cumpăra, în funcție de sezon, suplimentele, medicamentele, ceaiurile de care ai nevoie pentru o stare de bine. La nivel național, 700.000 de oameni interacționează cu Vivat săptămânal. Tu de ce să nu o faci, dacă ești norocos și ai această ocazie?  Atunci nu mai sta pe gânduri și atunci când ești pe stradă, uită-te după o farmacie independentă, semnalizată Vivat. Acolo găsești trusa Vivat – setul de medicamente, adaptat nevoilor tale și celor dragi ție, în funcție de sezon. Și ca să îți fie mai ușor, iată ce conține trusa din această primăvară.

Și pentru că eu deja am cumpărat, la recomandarea medicului și alături de mese regulate, mi-am recăpătat vitalitatea și energia , vă recomand să cumpărați voi magneziu din această trusă: Iată șase beneficii pe care le poate aduce stării tale de bine:

1. Magneziul participă la procesul de digestie căci bazându-se pe el, organismul mistuie în mod eficient alimentele;

2. Magneziul este al patrulea în clasamentul celor mai importante minerale din organismul uman, prin urmare participă la mai bine de 300 de procese metabolice între care cel care reglează nivelul zahărului din sânge.

3. Magneziul asigură sănătatea inimii, întrucât participă la distribuirea eficientă a potasiului, calciului şi a altor nutrienţi la nivel celular.

4. Nu doar calciul, dar şi magneziul participă la buna funcţionare a sistemului osos.

5. Datorită capacităţii de detoxifiere, magneziul este considerat un adevărat purificator pentru organism. 

6. O rezervă suficientă de magneziu poate scădea riscul de cancer. 

În rest fiți cu ochii pe farmaciile Vivat, pe 25 mai farmaciile vor lansa o noua campanie!

miscare_287