Pentru orice mamă, puiul ei este perfect. Total de acord! Însă, sunt situații în care este bine să fim capabile să recunoaștem atunci când micuțul are cu adevărat o problemă. De exemplu, problemele de logopedievorbire. Tuturor ne plac copilașii când încep să vorbească și abia rotunjesc cuvintele, însă nu trebuie să scăpam din vedere momentul când ei mai cresc și totuși continuă să aibă probleme de pronunție sau poate mai grav, probleme de exprimare. Se bâlbâie. Sau sunt sunete pe care nu le pot rosti.  Unele mame ar ignora, alte ar apela la leacurile băbești cum ar fi băutul apei din clopoțel. Ei bine, în niciuna dintre situații copilul nu ar avea de câștigat. Așa că, eu recomand tuturor mămicilor inteligente să apele la exercițiile de logopedie copii.

Trăim, într-o eră modernă în care comunicarea este foarte importantă, iar problemele de vorbire apărute la o vârstă fragedă și netratate la timp pot afecta viața adolescentului și a adultului de mai târziu. Însă, un logoped prin exercițiile pe care le practică îl poate ajuta pe micuțul tău să învețe să vorbească, să citească și chiar să scrie corect, să-și transmită inteligibil gândurile și dorințele proprii tuturor persoanelor din jur.

Acum știința a avansat iar tulburările de vorbire sunt atent studiate de logopezi. O echipă de logopezi profesioniști, cu pregătire superioară în domeniul logopediei, și mai ales dedicați meseriei pe care o au dar și pacienților, fie ei copii, adolescenți sau chiar adulți, fac parte din personalul medical calificat de la Therapy 4 You Center din București. Ei vor studia cu atenție problema copilului tău și prin jocuri și exerciții de logopedie îți vor ajuta micuțul să depășească deficiențele de vorbire. Mai mult decât atât, îl va ajuta să învețe noi metode de comunicare verbala sau non verbală.

Tulburări de vorbire tratate prin exerciții de logopedie

Tulburările de limbaj pot fi sesizate încă de la vârstă de trei-patru ani astfel încât și intervenția unui logoped ar putea fi la fel de rapidă. Practic, aceste probleme ar trebui luate în serios și tratate de către specialiști. Pentru a înțelege mai bine cât de important este să mergi cu micuțul pentru exerciții de logopedie copii iată cum califică terapeuții de la Therapy 4You Center tulburările de vorbite:

  1. Tulburări de pronunție: dislalie, rinolalie, disartrie
  2. Tulburări de ritm și fluență: bâlbâiala, logonevroză, tahilalie, bradilalie, aftongie
  3. Tulburări de voce: disfonie, răgușeala vocală, fonastenia, mutațiile vocii, afonie
  4. Tulburări de scris-citit: dislexie, disgrafie, alexie, agrafie
  5. Tulburări polimorfe: afazie, alalie
  6. Tulburări de dezvoltare: mutismul electiv, întârziere în dezvoltarea limbajului

Așadar, sunt situații destul de grave care îi poate afecta micuțului tău întreaga viață, începând cu perceperea de sine, rezultatele la școală, locul pe care îl ocupă în societate. Nu lăsa ca situația să se agraveze pentru că se poate ajunge chiar la refuzul de a vorbi. Mergi cu copilul tău la ședințele de logopedie cu specialiștii de la Therapy 4You Center.

Exerciții logopedie copii – o ședință la Therapy 4you Center

Așa cum am mai spus, în funcție de pacient și problemele acestuia, logopezii de la Therapy 4you Center vor avea ședințe cu exerciții logopedie copii personalizate. Însă, iată ce vor conține aceste ședințe:

  1. Exerciții și jocuri de scurtă durată, variate pentru corectarea pronunției, a ritmului și fluenței vorbirii, a tulburărilor de voce;
  2. Formarea structurilor perceptiv-motrice de orientare temporală, spațiala, forme, mărimi, culori;
  3. Dezvoltarea structurii gramaticale;
  4. Stimularea comunicării expresive;
  5. Corectarea scris-cititului;
  6. Creșterea încrederii în sine, reducerea agresivității și înlăturarea insuccesului școlar prin dezvoltarea capacității de comunicare;

Important este că pe timpul ședințelor și a în timpul petrecut alături de logoped, copilul se va simți în siguranță, liber să învețe să se exprime astfel încât la finalul tratamentului să poată vorbi coerent, corect și mai ales să se facă înțeles de cei din jur pentru a putea duce o viață normală.

logopedie-01