Încă de la nașterea fiecărui copilaș, prima grijă a mamei este alimentația. Mai întâi acesta trebuie învățat să se alimenteze corespunzător la sân…sau la biberon acolo unde este cazul. Și nu vă mirați când spun asta pentru că sunt micuți leneși care nu trag suficient și atunci nu mănâncă bine și nu iau în greutate. Alții lacomi care apoi vomită. Alți și mai leneși care adorm la sân înainte de a se sătura și la câteva minute se trezesc vrând să mănânce din nou. Și tot așa.

Aceeași grijă, sau chiar mai mare, o au mămicile și când începe diversificarea, iar în alimentația bebelușului, acum de cinci-șase luni, sunt introduse treptat legumele, fructele, lactatele. După ce se obișnuiesc cu noul mod de hrănire, și mai trec câteva luni, timp în care micuții învață să stea bine în funduleț și chiar să apuce bine lucrurile, să le țină în mânuță și să ducă la guriță…cred eu, este bine ca micuțul să fie lăsat să se hrănească singurel. Bineînțeles, supravegheat!

Practic, pentru mine lucrurile sunt simple. Eu așa am procedat, iar fetița mea s-a acomodat de minune. Pentru asta am avut nevoie, în primul rând, de un scaun de masă special pentru copii. Aici, am așezat-o încă de când a stat foarte bine în funduleț. Miruna mea avea cam șapte luni. Mai întâi îi dădeam eu…apoi singurică a început să ducă la guriță. Pentru mine, dar și pentru ea, era distracție mare. Mai întâi trebuia largesă așez sub scaunul de masă o mușama…vă imaginați cum era pe jos, după fiecare masă. Apoi micuța era dotată cu o babețică. Și așa bine pregătită i se dădea un castronel micuț, cu câteva linguri de supă sau ce servea ea și o linguriță. Și stratul distracției era dat. Pe de o parte ea era super încântată că face singură ceva , iar eu încântată de evoluția ei de la o zi la alta. Cum ducea din ce în ce mai bine lingurița la guriță și cum în scurt timp învățase să mănânce foarte bine, iar resturile care ajungeau pe jos erau din ce în ce mai puține. La început mulți nu au fost de acord cu metoda mea, însă când la un și patru luni fetița mea mânca impecabil singurică un castronel de ciorbiță se minunau. Am spus această povestioară pentru că doar așa am putut dovedi utilitatea unui scaun de masă. Fără el nu aș fi putut reuși asta. Pentru că în spațiul ei, micuța mea stătea confortabil, ajungea perfect la masă. Pe de altă parte, pe mine mă ajuta pentru că o știam în siguranță și oricât s-ar fi mișcat nu avea cum să cadă. În plus, știam că face dezordine doar în acel spațiu, ușor de curățat de altfel.

Trebuie să spun că eu am avut un scaun primit de la un alt copil.Foarte bun, însă nu atât de performant. Acum variantele sunt multiple, însă din experiență vă pot spune că cele mai utile sunt  cele care, atunci când copilul crește și ajunge la doi anișori, pot fi transformate în măsuță și scăunel. În așa fel, copilul simte cât de important este. Simte că a crescut și i se acordă încredere. În plus, devine foarte util, spațiul respectiv putând fi folosit și pentru alte activități precum construit lego, sau chiar mici desene când mai crește un pic. Iată câteva variante acceptabile la preț și de o calitate foarte bune vă pot recomanda pe Babytrend. Cele pe care eu le-am remarcat și pe care de altfel le-aș alege dacă aș mai avea un bebeluș sunt cele multifuncționale din lemn (preț de doar 148 de lei) sau pentru cei cu un buget mai generos cel la 319 lei (la reducere acum cu 11%). Iată ce argumente au cei de la Babytrend pentru aceste două minunate dar și foarte utile piese de mobilier care nu ar trebui să lipsească din casă.

Caracteristici:
bullet Centura de prindere al copilului în 5 punctelarge_3
bullet Trei poziții de reglare al spătarurlui, astfel copilul poate să și doarmă în scăunel
bullet Tăvița este reglabilă în funcție de vârsta copilului
bullet Cele două tăvițe se scot foarte ușor, și se pot spăla
bullet Se montează foarte ușor, cu ajutorul șuruburilor speciale, ce se mulează perfect în scaun
bullet Materialele folosite sunt foarte rezistente, și de înaltă calitate
bullet Șezutul și spătarul sunt acoperite cu un material moale, ce oferă comoditate maximă
bullet Husa este detașabilă și se poate curăța
bullet Prevăzut cu suport pentru picioare
bullet Designul scaunului este conceput în așa fel, încât se evite orice posibilitate de accidentări
bullet Este recomandat pentru o greutate a copilului de pânî la 18 de kg

Într-un asemenea spațiu, în care micuțul se va simți special, cu siguranță pofta de mâncare va crește, iar după mesele copioase cu siguranță se vor simți kilogramele luate. (Într-o mică paranteză, iată o mică dovadă ) Prin urmare un cântar, care de altfel poate fi o investiție a întregii familii,  ar fi binevenit. Tot de la Babytrend, așa se va plăti o singură taxă de transport…care apropo este de doar 9,9 lei, iar comanda ajunge foarte repede. Eu aș opta pentru această variantă…este ochioasă și dă bine și într-un spațiu copilăresc! Oferta de cântare pentru bebeluși este foarte variată așa că dacă acest model nu este și pe gustul vostru aveți de unde alege.

Iată câteva lucruri spune despre el chiar de specialiștii de la Babytrend…cei care îți cunosc cel mai bine produsele:

bullet Cu display ascuns
bullet Inclusiv grafic de măsurare pentru verificarea greutăţii conform WHO (OMS) pentru băieţi și fete
bullet Display LCD mare (înălţimea cifrelor: 22 mm)cantar-digital-cu-design-pentru-copii-jps11--beurer_large
bullet Tehnologia Quick-Start (pornire rapidă)
bullet Capacitate maximă 2 – 100 kg
bullet Divizare de 50 g adaptată copiilor
bullet Comutare kg/lb/st
bullet Ușor de curăţat
bullet Picioare de cauciuc rezistente la alunecare
bullet 1 baterie 3 V CR 2032
bullet Oprire automată
bullet Inclusiv autocolant Janosch
bullet Inclusiv grafic de măsurare

Eu vă doresc să aveți un copil cel puțin la fel de mâncăcios precum este Miruna mea și să învețe să se hrănească singur mai repede ca fetița mea. Pe mine m-a ajutat foarte mult pentru că așa îmi dădeam seama mult mai bine de câtă mâncare are nevoie. Pentru mine nu a fost niciodată important să îmi îndop copilul ci să mănânce cât are ea nevoie. Spor la cumpărături și sper că v-am fost de ajutor în recomandările făcute.

Pont: Aboneaza-te la newsletter pentru a afla ofertele Babytrend de Black Friday.