60700409Poveştile pentru copii, de la cele nemuritoare cu prinţi şi prinţese, la basmele populare sau cele clasice, ştiute de fiecare dintre noi, cum ar fi „Scufiţa roşie”, Fata babei şi fata moşului”, „Punguţa cu doi bani” s-au dovedit a fi de mare ajutor în dezvoltarea personalităţii micuţului. Cel puţin aşa susţin psihologii care chiar recomandă ca părinţii să-şi introducă micuţii în lumea poveştilor de la 1-2 ani până la vârsta adolescenţei.  „Sunt câteva etape de creştere distincte prin care trec copiii, etape care au anumite caracteristici din punct de vedere al dezvoltării lor psihice, fizice, emoţionale şi comportamentale. Poveştile ajung să facă parte din viaţa copiilor încet-încet, fiind introduse de adulţi – părinţi, bunici, educatori, iar copiii ajung să le cunoască, să le repovestească, să le îndrăgească. La vârstele mici, părinţii sunt cei care citesc poveşti copiilor”, recomandă Adriana Cîrneciu, psiholog din Galaţi.

 

Folosiţi cărţi cu imagini semnificative

Cititul poveştilor trebuie să fie un adevăr ritual, iar cărţile nu trebuie alese la întâmplare. Astfel, psihologii recomandă ca părinţii să aleagăCOPII-si-carti cărţi cât mai colorate, adecvate vârstei micuţului, iar cel mai important , în momentul citirii poveştii, este legătura care se creează între ascultător şi povestitor. „În pregătirea pentru somnul de noapte, poveştile pot fi de un real ajutor. Se ajunge astfel la stabilirea unui adevarat ritual de noapte-buna prin „povestea de seară”, a explicat Adriana Cîrneciu.

 

Prin poveşti, învaţă diferenţa dintre bine şi rău

Un alt beneficiu al poveştilor îl reprezintă faptul că astfel micuţii intră în contact atât cu personaje negative cât şi cu cele pozitive putând astfek să le diferenţieze. „În poveşti, de cele mai multe ori, sunt personaje pozitive şi negative, cu calităţi şi defecte, există un anumit fir epic, o confruntare între „bine” şi „rau”, din această confruntare ieşind invingător „binele”. Din poveşti, copiii deprind modele pozitive şi negative de comportament, trag anumite învăţături morale şi sociale, se pot identifica cu unele dintre personaje sau se pot speria de altele. Copiii se regăsesc în lumea „magica” a basmelor şi a poveştilor; este o lume pe înţelesul lor”, a adăugat psihologul gălăţean. Mai mult prin poveşti, copiii pot găsi rezolvări potrivite pentru unele din problemele cu care se confrunta ei. „Aici intervine partea „metaforică” a poveştilor, consilierea şi terapia prin poveşti. Metaforele terapeutice sunt acele mijloace prin care poveştile intră în sufletul copiilor şi îi ajută să se cunoască, să-şi analizeze propriile gânduri şi emoţii. Poveştile terapeutice pot fi luate din literatura existentă sau pot fi construite de psihologi şcolari, de cadre didactice, de părinţi, chiar şi de copii”, a mai spus Adriana Cîrneciu.