Profesia pe care o am mi-a oferit şansa de a lua parte la multe evenimente plăcute. Experienţe inedite, 11402742_853493734721577_2439363088590251187_nlocuri minunate şi oameni extraordinari. Mi-am propus să le împărtăşesc cu voi pe cele mai frumoase, iar dacă am ocazia să vi le anunţ astfel încât să puteţi lua parte la evenimentele senzaţionale care au loc în Buzău o voi face cu mare drag.

Boboc Air Show este unul dintre ele. Pe 18 iunie, începând cu 9.30, pe aerodromul Boboc, Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene ” Aurel Vlaicu” organizează Ziua Porţilor Deschise şi mitingul 11406939_853494021388215_7569868847680282688_naerian „BOBAS 2016 – Boboc Air Show 2016”. Părerea mea este că merită să ajungeţi, iar dacă nu aveţi un mijloc de transport propriu de la ora 9.00, de la  Catedrala Sf. Sava va pleca un transport gratuit

Eu am participat pentru prima dată anul trecut. Am fost împreună cu fiica mea. Senzaţia a fost extraordinară atât pentru mine, cât despre Miruna nici nu mai vorbesc. A fost foarte fericită că putea atinge şi mai ales urca într-unul din avioanele care până atunci erau doar puncte pe cerul albastru (abia aştept primul ei zbor!) . Era uimită, nu ştia la ce să privească mai întâi sau dacă să îi fie teamă când a ajuns, în sfârşit, într-un avion sau din contră să strige de bucurie. La finalul zilei, nici nu ştia ce să povestească mai întâi: că a urcat pentru prima dată într-un avion sau că a văzut tot felul de acrobaţii atât de aproape de pământ. Pentru mine asta a făcut să merite să repet experienţa ori de câte am ocazia. 11393018_853493718054912_6105197529752791336_n

Aşa că voi merge şi anul acesta. Pe 18 iunie. Se anunţă un show extraordinar.  Vor avea loc evoluţii solo şi în formaţie: MIG 21 LanceR, C-130 Hercules etc, IAK-52, IAR316B. Vor fi şi invitaţi de onoare de la Aeroclubul României, Iacarii Acrobaţi dar şi alţi operatori privaţi. Va avea loc şi un zbor demonstrativ cu aeromodele şi motodeltaplane.  Ce mai un show cu adevărat spectaculos la care se vor adăuga şi alte surprize pe care nu aş vrea să vi le divulg. O demonstraţie de curaj şi adrenalină. Ceva ce nu trebuie ratat!

Iată şi câteva imagini de la mitingul aviatic din 2014, însă promit să vin cu imagini inedite pe care le voi surprinde anul acesta.