Eu, o puștoaică de doar 18 ani subțirică și brunetă. Cu ochii mari și buze cărnoase. El un bărbat cu o bogată experiență de viață. Înalt, bine îmbrăcat cu mâini îngrijite. Sobru și totuși vesel. Inteligent și hotărât. Povestea noastră de iubire și Toyota Aygoaygo8-300x300

Vă întrebați de unde legătura. Poate pentru că el avea o astfel de bijuterie, iar eu o tânără domnișoară fascinată de virilitatea unui bărbat bine puțin de 30 de ani. Ne-am întâlnit și uite așa a început distracția.Ei bine, nu. Povestea începe la ziua mea.

Era 8 Martie, ziua în care împlineam 18 ani. O zi specială însă fiind în cursul săptămânii totul era obișnuit. În drum spre casă am intrat într-o florărie să-i cumpăr mamei un buchet de flori. Acolo mai aglomerat ca de obicei …că doar era  8 martie. Am așteptat câteva momente, timp care am profitat să-mi aleg florile pentru mama. Nu îmi plac buchetele obișnuite pentru că sunt de părere că fiecare floare spune câte ceva și atunci trebuie să le alegi pe cele potrivite. La un moment dat îl surprind cum mă privește atent. Zâmbesc discret și îmi mintea mea mă întreb de ce oare aceste priviri insistente. Continui. Iar după câteva clipe îl simt aproape de mine și aud cum îmi spune:

– Observ că alegi cu grijă fiecare floare. Dacă te rog, m-ai putea ajuta și pe mine să aleg un buchet?

Nu înțeleg de ce mă roagă pe mine și nu pe vânzătoare, însă accept și îi răspund.

– Ca să te pot ajuta ar trebui să știu câte ceva despre persoana care urmează să-i dăruiești florile…doar așa poți fi sigur că îi oferi un buchet potrivit.

– Pentru o tânără domnișoară care își sărbătorește astăzi ziua. E foarte frumoasă, simpatică, sociabilă și aș putea spune foarte veselă.

-Atunci un buchet colorat, cu flori de primăvară cred că ar fi potrivit.

-Așa să fie. Vă rog doamnă, spune el vânzătoarei.

În timp ce vânzătoare ambalează frumos cele două buchete, el îmi mulțumește politicos.

Iau florile și plec. În urma mea, El mă strigă.

-Pentru tine…și îmi întinde acel buchet de flori. Rămân fără cuvinte , îl iau și îi mulțumesc. Și fără să reușesc să întreb cu ce ocazie se întoarce și pleacă…spunând :”pe curînd”.

Sincer, m-am cam speriat însă deja plecase. Buchetul era pe placul meu, până la urmă așa că plec spre casă. În drum, ajung în fața reprezentanței Toyota. Visam la o mașină. Îmi doream asta, mai ales că terminasem școala de șoferi și urma să dau examenul auto. O mașină era visul meu. Nu mă pot abține și întru în reprezentanță. Mai ales că afară stătea frumos în față noul Aygo. Cum intru alt exemplar. De data aceasta o Toyota Aygo pe negru – visul meu. O măsor pe toate părțile. Ce mai superbă și fie că te uiți din spate sau din față modelul este inconfundabil. La interior, totul este impecabil și de ultimă generație. Pe când stăteam eu și înghițeam în sec, în spate aud pași. Se apropie încet , încet și o voce caldă îmi spune. ”Ți-ar plăcea o plimbare cu o Toyota aygo?”

Deodată mi se făcu pielea de găină și parcă cu teamă întorc privirea. Era el. Uimitor. Zâmbesc și cu ochii mari îi răspund. ”Cui nu i-ar plăcea? ”

-Atunci astăzi este ziua ta norocoasă, pentru că Toyota oferă un test drive tuturor doamnelor și domnișoarelor. Mai mult decât atât, toate cele care fac acest test astăzi vor participa la o tombolă a cărui premiu este chiar această minunată mașină. Extragerea va avea loc mâine.

Atunci încântată, dar din păcate eu nu am încă permis și deci nu pot conduce.

Pentru că astăzi este ziua ta norocoasă pot conduce eu această mașină pentru tine. Asta dacă poți face dovadă că ai absolvit cursurile școlii de șoferi.

Da, bineînțeles. să îmi sun instructorul. După câteva minute deja mă aflu cu minunatul domn în mașină. Nu știu de ce îmi bate inima mai tare. Pentru că mă aflu în mașina visurilor mele sau pentru că am alături un bărbat, deși cu câțiva ani mai mare decât mine, pe care cu siguranță și l/ar dori oricare femeie. Nu mai știam ce mi se întâmplă. De ce mi/a dat buchetul cu flori. Cum am ajuns în această mașină. Sunt fericită. Îmi dau lacrimile. Râd. Încerc să mă concentrez la ceea ce îmi spune despre mașină dar mă pierd în privirea lui adâncă și vocea caldă, zâmbetul larg.

Totul este un vis. Într-un final se oprește mașina. Testul a luat sfârșit. El îmi strânge mâna și îmi mulțumește pentru timpul petrecut alături de Toyota Aygo.

Doamne ce zi. Mă grăbesc să ajung acasă. Sincer și uitasem că mai completasem talonul pentru tombolă. Ar fi fost deja prea mult să câștig mașina. Trăisem deja cele mai frumoase sentimente. nici nu știu de ce mă îndrăgostisem mai tare de el sau de mașină. A doua zi, m/am trezit mai târziu. M-a trezit telefonul pe la 11.00. Răspund și nu puteam crede. Era el. Mă anunța că am câștigat mașina. Nu am crezut. Nu putea să fie adevărat. Însă din fericire, totul era adevărat. Câștigasem mașina. Am mers și am intrat în posesia premiului. Viața se transformase peste zi. Aveam mașina visurilor mele. De acum avea un singur slogan: Go fun yourself!”

Așa am și făcut. La scurt timp mi-am luat permisul și am început plimbările. Prin oraș, la bunici, în drumeții…muzică, bună dispoziție și mulți cai putere. Însă aveam o întrebare. Unde este el? Ce a fost atunci?

Răspunsul nu a întârziat să apară. La câteva luni de la câștigarea premiului, după ce terminasem liceul și trecusem de examenul de bacalaureat, primesc un telefon.

-Alo, suntem în plină vară…ce buchet de flori ar trebui să cumpăr unei tinere studente?

Râd și cu vocea plină de emoție îi spun că un simplu trandafir roșu ar fi frumos. Discuția continuă la o cafea. De fapt prima întâlnire oficială. Atunci am aflat că, de fapt, locuia la două blocuri de mine și că se îndrăgostise de ceva vreme. Aflase când e ziua mea și că îmi plac mașinile Toyota de la instructorul meu, care îi era prieten. Faptul că eu chiar câștigasem mașina fusese o surpriză plăcută și pentru el și că trecuse pe talon numărul lui nu al meu tocmai pentru a fi el cel care mă anunța.

Au urmat luni frumoase împreună noi și Toyota Aygo. Plimbări și vacanțe minunate. Dacă continuă și acum?…Păi Toyota Aygo încă este în posesia mea…restul într-o poveste următoare!

Acest articol a fost scris pentru competiția SuperBlog 2014!